Să mergi cu metrou nu mai e SIGUR, spun sindicaliștii, care au pichetat Ministerul Transporturilor

Publicat: 20/08/2018, 19:59

Aproximativ 400 de sindicaliști din Uniunea Sindicatelor Libere (USL) Metrou pritestează, luni, față de Ministerul Transporturilor, acuzând conducerea societății Metrorex că din cauza lipsei de personal și a alocărilor financiare insuficiente au apărut riscuri în siguranța circulației și a călătorilor.

„Ar trebui să angajăm 700 de oameni pentru a avea siguranță în circulația metroului, dar conducerea Metrorex a angajat directori și personal de conducere în loc să asigure angajările la nivelul mentenanței și al celorlalte posturi necesare. Vom deschide în curând Magistrala 5 Drumul Taberei – cu cine vom lucra acolo?”, a declarat Ion Rădoi, la acțiunea de pichetare a Ministerului Transporturilor.

„S-a făcut un memorandum pentru a angaja 700 de oameni necesari la siguranța circulației. Am avut unele probleme tehnice și avem chiar riscuri în siguranța circulației. Am ajuns ca un salariat să alerge în trei stații. Este pentru prima dată în 39 de ani când ne confruntăm cu astfel de probleme”, a mai spus Ion Rădoi.

„În al doilea rând, nimeni nu spune cine se face vinovat de cei 111 milioane de euro – cine a aprobat, unde s-au dus banii, cine a semnat actele necesare”, a menționat liderul sindical, referindu-se la procesul pierdut de statul român prin care Astaldi – constructorul Magistralei 5 de Metrou – ar urma să primească despăgubiri de întârziere a unor plăți.

„Vom continua această mobilizare în fiecare zi, până joi, iar de luni, 27 august, vom ieși la Guvern”, a mai precizat liderul sindical.

Întrebat dacă este posibilă o grevă generală la Metrou, Rădoi a răspuns: „Cu siguranță avem în vedere și o astfel de acțiune, în condițiile în care Metrorex are un deficit de 95 de milioane de lei la buget, iar noi nu ne vom mai vinde forța de muncă la fel de ieftin ca anul trecut”.

„În datele de 20,21,22 și 23.o8.2018, circa 400 de sindicaliști USLM- salariați Metrorex și reprezentați ai comercianților din metrou vor picheta Ministerul Transporturilor din București”, se arată în comunicatul de presă emis la începutul lunii de Sindicatul Liber Metrou.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate preliminare la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, turul al II-lea / Alexandr Stoianoglo conduce,...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu